Delamode asigură sprijin pentru Proiectul Festival Reboot

01. 03. 2017

Birourile noastre din Marea Britanie şi din România au format recent o echipă pentru sprijinirea activităţii de caritate Small Steps (Paşi Mici) prin intermediul proiectului Festival Reboot în Glastonbury. Spectatorii prezenţi la festival au lăsat în urmă cantitatea impresionantă de 3 tone de cizme wellington, pe care le-au abandonat. În mod normal, acestea ar fi sfârşit la groapa de gunoi şi ar fi durat ani de zile până să se descompună.

Pentru a preveni acest lucru, proiectul Small Steps a luat iniţiativa de a coopta voluntari pentru colectarea şi reciclarea cizmelor, astfel încât să fie redistribuite în România familiilor care trăiesc în preajma gropilor de gunoi, protejându-le astfel picioarele.  

Echipa festivalului Reboot a curăţat şi a împerecheat toate cizmele, Delamode fiind responsabil pentru redistribuirea acestora din Glastonbury spre Bucureşti, România. 

Proiectul  a suscitat interesul BBC News, care a filmat un scurt documentar privind procesul de reciclare şi redistribuire a cizmelor în România – vezi filmul mai jos:

BBC NEWS VIDEO:

CURĂŢAREA ŞI ÎMPERECHEREA CIZMELOR:

CAMIONUL DELAMODE UTILIZAT PENTRU REDISTRIBUIREA CIZMELOR ÎN ROMÂNIA:

DISTRIBUIREA CIZMELOR CĂTRE FAMILII ÎN PREAJMA UNEI GROPI DE GUNOI DIN ROMÂNIA:

Despre Proiectul Small Steps

Proiectul Small Steps este o organizaţie umanitară şi de caritate din Marea Britanie, care vine în sprijinul copiilor şi familiilor acestora care trăiesc în preajma gropilor de gunoi.

Organizaţia este dedicată sprijinirii copiilor din toată lumea care trăiesc în preajma gropilor de gunoi şi care supravieţuiesc căutând prin gunoaie. Scopul acesteia este ca publicul să conştientizeze, prin difuzarea de filme, situaţia în care aceştia trăiesc şi greutăţile inacceptabile cu care se confruntă.

Proiectul include distribuţia de încălţăminte, truse de igienă şi de prim ajutor pentru protejarea copiilor din medii cu deşeuri menajere, urmată de soluţii durabile care să permită copiilor să facă paşi mici pentru a se îndepărta de gunoaie şi a primi educaţie.

This site uses cookies to provide you with a more responsive and personalised service. By using this site you agree to our use of cookies as set out in our cookie notice. Read more

Confirm